Povestea

Pascal Taskin a preluat și continuat tradiția impusă în atelierele familiei Blanchet. Pentru calitățile sale, Taskin a fost admis în breasla constructorilor de clavecine în același an în care a preluatatelierul lui Nicolas Blanchet. Tot atunci a primit titlul „facteur des clavessins du Roi” – nu doar o mare onoare la vremea respectivă ci și dovada supremă a încrederii pe care Regele Ludovic al XV-lea o avea față de el.

 

La fel cavestiții săi colegi de breaslă, Nicolas Blanchet sau Henri Hemsch, Taskin aplica procedeul numit ravalement, caracteristic școlii franceze de construcție de clavecine. Procedeul consta în cumpărarea unor valoroase instrumente aparținând școlii flamande, semnate Ruckers sau Couchet și transformarea lor în clavecine franceze.

Instrumentele orginar flamande erau valoroase nu doar prin potențialul lor sonor ci și prin pictura atribuită vestiților maeștri ai artelor frumoase de secol XVII. Iar dacă „un Blanchet” sau „un Taskin” de secol XVIII, ravalé, purtase inițial semnătura Ruckers și a lui Johannes Vermeer, Jan Steen sau Gerard ter Borch, atunci oricare dintre membrii familiei regale franceze și-ar fi dorit acel instrument și ar fi fost dispus să plătească un preț oricât de mare.

Inițial, instrumentul s-a aflat în proprietatea familiei regale a Franței, aparținând Doamnei Élisabeth (1764-1794), sora Regelui Ludovic al XVI-lea. Clavecinul a fost cumpărat pentru colecția regelui Carol I, de către Felix Bamberg, în anul 1879, ajungând astfel la Castelul Peleș din Sinaia.

Momentan, starea instrumentului este precară. Acțiunea în timp a insectelor și mucegaiului ar putea distruge total anumite părți. În cazul în care instrumentul va fi lăsat în continuare în aceeași stare, orice încercare de restaurare ar putea fi compromisă, mai târziu.